Prima lege a lui Newton

             Prima lege a mișcării a lui Newton afirmă că obiectele continuă să se deplaseze cu viteză constantă dacă nu se acționează asupra lor cu o forță externă rezultantă nenulă. Această lege este o extensie a observațiilor lui Galilei că viteza constantă este asociată cu lipsa unei forțe rezultante. Newton a avansat ideea că orice obiect cu masă are o inerție intrinsecă care se manifestă ca stare naturală de echilibru fundamental în locul

 ideii aristoteliene a stării naturale de repaus. Prima lege contrazice astfel concepția aristoteliană intuitivă că o forță rezultantă este necesară pentru a păstra un obiect în mișcare cu viteză constantă. Făcând din repaus același lucru cu viteza constantă, prima lege Newton leagă în mod direct inerția cu conceptul de viteză relativă. Anume, în sisteme în care obiectele se deplasează cu viteze diferite, este imposibil de determinat care obiect este „în mișcare” și care este „în repaus”. Cu alte cuvinte, într-un limbaj mai tehnic, legile fizicii sunt aceleași în orice sistem de referință inerțial, adică în toate sistemele de referință legate între ele de o transformare galileană.

             De exemplu, la deplasarea într-un vehicul cu viteză constantă, legile fizicii nu sunt altele decât în repaus. Cineva poate arunca un obiect direct în sus și îl poate prinde când cade fără să-și facă griji despre aplicarea unei forțe pe direcția de deplasare a vehiculului. Aceasta este adevărată, chiar dacă altcineva care observă vehiculul în mișcare consideră traiectoria obiectului aruncat ca fiind o curbă parabolică pe direcția de deplasare a vehiculului. Inerția obiectului asociată cu viteza sa constantă pe direcția de deplasare a vehiculului asigură că obiectul continuă să se deplaseze chiar dacă este aruncat în sus și cade înapoi. Din perspectiva cuiva din vehicul, acesta, împreună cu tot ce e în el, este în repaus, și lumea exterioară este cea care se mișcă cu o viteză constantă în sens opus. Deoarece nu există niciun experiment care să facă deosebire între cazul când vehiculul e în repaus și cel când lumea exterioară e în repaus, cele două situații sunt considerate identice din punct de vedere fizic. Inerția se aplică deci în mod egal mișcării cu viteză constantă și repausului.

                                                              Continut luat de pe Wikipedia .

Forță

™                În fizică, o forță este o mărime fizică care exprimă cantitativ o acțiune ce determină la un obiect cu masă o modificare de viteză, de direcție, sau de formă (aspect). Forța este o mărime vectorială ce are atât modul (valoare scalară sau intensitate) cât și direcție.

                Mărimea forță este un concept primar. Are ca bază senzorială senzația 

de contracție musculară. Ca orice concept primar nu se definește in raport cu alte 

noțiuni mai generale ci se descrie prin efectele produse.

™

™                Forțele ce acționează asupra obiectelor tridimensionale le pot

determina pe acestea să se și rotească sau să se deformeze, sau pot cauza o 

schimbare a presiunii. Tendința unei forțe de a cauza modificarea vitezei de 

rotație în jurul unei axe se numește moment. Deformarea și presiunea sunt 

rezultatele forțelor de tensiune din cadrul unui obiect.

                
               A doua lege a lui Newton afirmă că un obiect cu masă constantă va fi  accelerat proporțional cu forța rezultantă ce acționează asupra sa și invers   proporțional cu masa sa. Echivalent, forța rezultantă ce acționează asupra unui  obiect este egală cu viteza cu care i se modifică impulsul. Cu alte cuvinte, forța rezultantă ce acționează la un moment dat asupra unui corp este derivata temporală a impulsului.Din antichitate, oamenii de știință au folosit conceptul de forță în studiul obiectelor staționare și în mișcare.

                                                      Continut luat de pe Wikipedia .